Nicolae Ciucă contrazice Comisia Europeană. „Pensiile militare nu sunt pensii speciale”

0
12

Nicolae Ciucă se află într-o vizită de lucru la barajul Runcu din Maramureș, În contextul declarației venite de la Comisia Europeană, prim-ministrul României a susținut că pensiile militare nu sunt pensii speciale.

Nicolae Ciucă a ținut o conferință de presă la Maramureș în legătură cu pensiile speciale din țara noastră. Prim-ministrul României a susținut că în timpul vizitei de la Bruxelles a discutat cu oficialii europeni, chiar și cu președinta Comisiei Europene (CE), în legătură cu înlocuirea pragului de 9,4% din Produsul Intern Brut (PIB) prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un indicator de disciplină financiară.

Mai mult decât atât, prim-ministrul a mai susținut că pensiile militare nu sunt speciale, ci de serviciu. „În ceea ce privește pensiile militare, am discutat și acest subiect, inclusiv cu reprezentanții Comisiei, și am discutat pe marginea raportului prezentat de Banca Mondială, în care scrie foarte clar că pensiile militare nu intră la categoria pensii speciale, ci la capitolul pensii de serviciu”.

De asemenea, liderul PNL a mai adăugat că Guvernul României a modificat pensiile militare prin lege. Prin urmare, acestea au devenit pe bază de contributivitate. Mai mult decât atât, Ciucă a continuat prin a spune că Executivul susține reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate. În același timp, Guvernul vrea să pună în aplicare toate cerințele venite din partea CE pentru a fi în „conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state europene, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”.

Nicolae Ciucă asigură că pensiile vor fi majorate

În plus, Ciucă a mai precizat „nu se pune problema ca ținând cont de acel plafon să nu creștem pensiile precum ne-am propus la nivel de Guvern.”. Prim-ministrul a afirmat că este vorba de o majorare de 15% a veniturilor pensionarilor. Mai mult decât atât, el a subliniat că nici PNL și nici PSD nu vor avea ceva de câștigat dintr-un „ joc al declarațiilor”.

De asemenea, șeful liberalilor a mai susținut cele două partide nu se află la guvernare pentru a aplica măsuri care vizează doar o parte din electoratul țării. Așadar, ambele formațiuni politice trebuie să asigure condiții de trai din ce în ce mai bune pentru toți cetățenii români.

Vezi articolul original Nicolae Ciucă contrazice Comisia Europeană. „Pensiile militare nu sunt pensii speciale”ExpressPress