”România este mult mai afectată de inflaţie decât alte state din Europa ca urmare a creşterii preţurilor şi proximitatea faţă de războiul din Ucraina a generat această situaţie şi am văzut o creştere a tot ce înseamnă costurile de zi cu zi ale românilor. Am văzut şi o creştere a tot ce înseamnă dobânzile pe care românii au să le plătească, dacă au rate la bănci. Deci este o situaţie dificilă”, a declarat Victor Negrescu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Negrescu a subliniat că salariile din România trebuie reglementate şi că sunt necesare soluţii pentru a aduce mai mulţi bani la buget.

”Trebuie să intrăm în această negociere foarte clară care reglementează salariile din România, din sistemul public. Trebuie în acelaşi timp să găsim soluţii pentru a aduce mai mulţi bani la buget. PSD a susţinut nevoia unei schimbări a modului în care gândim filosofia financiară din România, am propus acea taxă de solidaritate, acele venituri pe care le-am fi obţinut suplimentar s-ar fi dus către educaţie şi sănătate. Cei de dreapta din România au spus că nu e nevoie de aşa ceva şi acum vedem că, de fapt, este nevoie de un plus bugetar pentru a finanţa toate aceste salarii şi aceste nevoi pe care le avem imediate”, a spus europarlamentarul.

Comisia Europeană va trebui să îşi dea acordul pe viitoare creşteri salariale în România, a adăugat Victor Negrescu.

”De asemenea, trebuie să spun foarte clar că aceste creşteri salariale nu pot fi făcute fără acordul Comisiei Europene. CE a venit recent cu un raport care vorbeşte de deficitul din România, aşteaptă noua lege a salarizării agreată într-un calendar ferm cu CE şi acest calendar presupune ca noua lege a salarizării să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024”, a arătat Victor Negrescu.