În ciuda unui acord mediat de ONU, Ucraina şi Rusia transmit avertismente privind continuarea acordului de transport al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Ucraina a acuzat Rusia că a blocat inspecţiile navelor participante, în apele teritoriale ale Turciei.Este din nou tensiune în Marea Neagră, unde Rusia a blocat navele ucrainene care transportă cereale. Kievul a susţinut luni, 17 aprilie, că iniţiativa mediată de ONU ce permite exportul în siguranţă de cereale ucrainene prin Marea Neagră riscă să fie „oprită”, după ce Rusia a blocat inspecţiile navelor participante, în apele turceşti, în timp ce Kremlinul a transmis că perspectivele pentru o reînnoire a acordului nu sunt ”atât de strălucite”.Porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate după invazia Rusiei de anul trecut, dar accesul la trei dintre ele a fost permis în luna iulie a anului trecut, în baza unui acord între Moscova şi Kiev, negociat de Naţiunile Unite şi Turcia.Acord pentru atenuarea crizei alimentare
Acordul – menit să contribuie la atenuarea crizei alimentare mondiale – a fost prelungit luna trecută, dar Ucraina susţine că numărul de nave de marfă care trec prin Bosfor şi transportă produse agricole ucrainene este extrem de scăzut.”Pentru a doua oară în 9 luni de funcţionare a Iniţiativei pentru cereale, nu a fost elaborat un plan de inspecţie (pentru navele participante) şi nici măcar o singură navă nu a fost inspectată”, a publicat pe FacebookMinisterul Comunităţilor, Teritoriilor şi Infrastructurii din Ucraina, sub titlul ”Iniţiativa pentru cereale sub ameninţarea blocării” a relatat, luni, Reuters.O nouă înțelegere este sub semnul întrebării
Rusia nu a răspuns imediat la comentariile ministerului, dar Kremlinul a transmis că perspectivele pentru o reînnoire a acordului privind cerealele nu sunt ”atât de strălucite”.Moscova susţine că un acord separat, în cadrul căruia ONU a fost de acord să ajute Rusia cu exporturile sale de alimente şi îngrăşăminte, nu funcţionează.Ministerul ucrainean citat a comunicat că reprezentanţii ruşi din Centrul Comun de Coordonare operează un plan ”inacceptabil” de inspecţie a navelor care ”contrazice complet” termenii iniţiativei.Potrivit ministerului, reprezentanţii ruşi încearcă să intervină în activităţile porturilor ucrainene prin impunerea propriilor criterii pentru a decide ce nave pot face parte din iniţiativă. În ultimele trei zile, inspectorii ruşi au refuzat să înregistreze trei nave fără nicio explicaţie, a precizat ministerul.”Ucraina respinge în mod categoric ultimele cereri ale Rusiei şi se opune interferenţei sale în activitatea porturilor ucrainene”, a transmis ministerul.