”Turismul românesc are nevoie de adevăr, nu de senzaţional. Are nevoie de onestitate, nu de bârfe sau de ştiri false. În săptămâna luminată, propun tuturor un pact cel puţin pentru următorul an: să fim sinceri şi să facem tot ce putem pentru a ne susţine ţara, care este binecuvântată cu o frumuseţe rar întâlnită. Să promovăm oportunităţile, dar să semnalăm şi abaterile, în scopul corectării lor, să evităm generalizările şi mesajele părtinitoare sau artificiale. Să fim corecţi cu informaţiile pe care le furnizăm, pentru că anul trecut ele au avut efect cuantificabil asupra unor destinaţii din ţara noastră prin scăderea cu câteva procente a numărului de turişti. În mod cert, acest caz se referă, în primul rând, la litoralul românesc”, afirmă ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, pe contul său de Facebook.
Acesta dă şi un exemplu: ”Aud că românii nu vor să petreacă concediul în România. Cifrele date de INS şi de BNR, însă, ne spun că înregistrăm în primele 2 luni ale anului o creştere cu 10% a numărului turiştilor români faţă de 2019 (considerat a fi cel mai bun an din istoria turismului naţional) şi mai văd că balanţa comercială pe zona turismului s-a diminuat cu 44% faţă de anul trecut şi a revenit tot la nivelul din 2019, însă tranzacţiile pe teritoriul României sunt de 2,8 ori mai mari decât atunci. Este o realitate bazată pe cifre. Sfintele sărbători de Paşte reprezintă un moment bun de a sta alături de familie şi de a conştientiza ce e cu adevărat important: sănătatea, cei dragi, tradiţiile şi credinţa. Eu am încredere că şi anul acesta lucrurile se vor îmbunătăţi şi că vom reuşi să fim mai buni, împreună”, spune Cadariu.