Sebastian Burduja a precizat, duminică seară, la Prima News că digitalizarea în România a început târziu. 

 

”Transformarea digitală a României a început foarte târziu, în ultimul an, cam un an şi jumătate. Asta este realitatea. Alte state au făcut lucrul acesta 8-10 ani de zile şi au reuşit să ducă serviciile publice în online şi să rezolve aceste probleme din câteva clickuri (…) Am digitalizat cazierul judiciar. Era o problemă cam de 2 milioane de drumuri la secţia de Poliţie, pentru că se cer în foarte multe locuri”, a declarat Sebastian Burduja.

 

Ministrul Digitalizării a subliniat că pe Ghiseul.ro poate fi eliberat gratuit cazierul judiciar.

 

”Acum, în mod gratuit, orice cetăţean care are un cont pe Ghiserul.ro sau care îşi face cont pe hubul Ministerului de Afaceri Interne poate să îşi elibereze acest caier judiciar online. Prin câteva clickuri scoateţi cazierul judiciar 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Nu mai depindem de funcţionari de la ghişeu. E mare lucru”, a declarat Burduja.

 

Pe internet a apărut un site care percepe taxe pentru a ajuta românii să îşi obţină cazierul judiciar, a anunţat ministrul Digitalizării.

 

”Piaţa a încercat să rezolve problema. Nişte băieţi foarte creativi făcuseră un site, nimic ilegal, iau un fel de procură, se duc, bat la ghişeu şi scot ei cazierul şi ţi-l trimit. Când cauţi pe motoarele de căutare cazier judiciar online, băieţii ăştia sunt primul link şi costă 300-500 de lei să ţi-l eliberezi. Drept pentru care reacţia la procesul nostru de digitalizare a cazierului care repet, e gratuit, este…«cum e digital cazierul că mă costă bani». Oamenii intrau pe acel site care e privat şi aveau impresia că acela este cazierul judiciar online”, a adăugat Burduja.

 

Sebastian Burduja a repetat că eliberarea cazierului judiciar este gratuită.

 

”Cazierul judiciar online este gratuit, este pe Ghiseul. ro şi deja 25.000 de români şi l-au eliberat online”, a spus Sebastian Burduja.

 

Potrivit ministrului, românii îşi vor putea descărca pe telefoane şi aplicaţia Ghiseul.ro, pentru un acces mai rapid.