Noul an a început, la Cluj-Napoca, cu o serie de lucrări importante pentru comunitate și șantiere în lucru, unele de anvergură, altele, mai mici.

Cele mai mari șantiere unde se lucrează în momentul de față, sunt malurile Someșului, Parcul Feroviarilor, Parcul Armătura și strada Mărginașă. Lucrările sunt în grafic și se efectuează, evident, în condiții de iarnă.

„Se lucrează, evident, în condiții de iarnă, pe malurile Someșului, la Parcul Armătura, la Parcul Feroviarilor, la strada Mărginașă. Acestea sunt câteva dintre șantierele mari unde se lucrează în astfel de condiții de iarnă. Pe măsură ce timpul va permite, vom face și alte intervenții, începem și alte lucrări de modernizare așa cum au fost ele anunțate anul trecut”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

De asemenea, se mai lucrează și la întreținerea unor străzi, însă acestea nu sunt neapărat lucrări ample. „Mai lucrează și Compania de Apa, lucrează și Termoficarea, dacă sunt anumite defecțiuni -.dar în acest moment nu există, Se lucrează pe strada Valea Seacă (Compania de Apa), și sunt desigur și alte șantiere care nu țin de Primăria municipiului Cluj-Napoca”, a completat viceprimarul.

Reamintim că modernizarea malurilor Someșului reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană derulate de Primăria municipiului Cluj-Napoca și are la bază conceptul „reîntoarcerea orașului cu fața la râu”.

În ce privește Parcul Armătura și Parcul Feroviarilor, termenul de finalizare a lucrărilor este anul acesta.

Pe str. Mărginașă se lucrează în cadrul proiectului de modernizare de pe Calea Moților-Calea Mănîștur- strada Uzinei electrice- strada Oțetului, pe Mărginașă propunându-se lărgirea la 3 benzi în zona intersecției cu Calea Mănăștur – Calea Moților.

Anca M. COLIBĂȘANU