Acordul va face ca Thales să folosească inteligenţa artificială, managementul datelor şi realitatea virtuală pentru a anticipa defecţiunile şi pentru a reduce timpii de reparaţii, mărind numărul de zile în care navele sunt disponibile pentru a opera pe mare, a spus Ministerul Apărării.
”Într-o perioadă de instabilitate globală, este imperativ să minimizăm timpul în care navele şi submarinele noastre sunt disponibile pentru întreţinere”, a declarat secretarul apărării, Grant Shapps, în urma unei vizite la Baza Navală Devonport, din sud-vestul Angliei.
Royal Navy lucrează în prezent cu U.S. Navy în regiunea Golfului, într-un efort de a proteja transportul maritim internaţional în Marea Roşie de o amplificare a atacurilor forţelor Houthi, cu sediul în Yemen.
Thales deserveşte senzorii şi sonarele utilizate de navele şi submarinele Royal Navy, asigurându-se că pot auzi sub apă şi că alte echipamente electronice de război pot funcţiona.
Marea Britanie a declarat că noul contract va sprijini 300 de locuri de muncă existente şi va adăuga încă 150 de noi locuri de muncă.