Președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, a declarat că nu există niciun plan prin care țara pe care o conduce să devină o republică în cadrul Federației Ruse.Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a făcut o vizită la centrul sportiv Raubichi, după care le-a spus jurnaliștilor prezenți că Rusia este văzută ca un ”frate” mai mare.

Lukașenko a mai recunoscut că au existat discuții despre o posibiliă federalizare cu Rusia, dar acestea nu s-au concretizat.”Avem propria noastră strategie? Avem. Rusia este o mare putere nucleară. Are ea propria strategie? O are. Și Rusia are propria strategie în ceea ce privește Belarusul, printre altele – să trăim ca frații, în pace și prietenie. 100%. Cunosc în totalitate aceste lucruri și fac parte din ele”, a spus Lukașenko.

”Au fost puncte diferite”Vorbind despre scurgerea de informații referitoare la strategia Rusiei, Aleksandr Lukașenko nu a exclus posibilitatea ca un astfel de document să fi existat acum trei ani, când se discuta despre formarea foilor de parcurs pentru integrare, cunoscute acum sub numele de programele statului unional.

”Au existat puncte de vedere diferite atunci când am abordat acest subiect. Unii au spus anumite lucruri, iar alții, altele. Nu a fost un consens. Este posibil ca unii oficiali guvernamentali, un grup de persoane să fi sugerat administrației președintelui rus cum ar trebui să procedeze Rusia în ceea ce privește Belarus”, a declarat șeful statului.Lukașenko a mai spus că, în 2019, a luat în râs un astfel de plan, susținând atunci că ar fi foarte bine ca Rusia să devină o parte a Belarusului.

Președintele Lukașenko a mai spus, azi, că el se înțelege foarte bine cu președintele rus, cu care, chiar ieri a discutat la telefon mai multe ore.Mai apoi, Lukașenko a făcut o declarație stranie, care este privită de diplomați ca fiind una care anunță posibile tensiuni în relația cu Putin.”Vă voi spune un secret: ieri, el și cu mine am discutat îndelung despre diverse subiecte. Mi-ar plăcea ca relațiile noastre să rămână mereu așa. Și mi-ar plăcea ca ele să rămână așa și după ce va veni vremea mea. Și ca și copiii noștri să trăiască în aceste condiții. De aceea, nu ascultați aceste minciuni și vorbe goale. Ele au fost generate cu scopul de a ne despărți”, a mai spus Lukașenko, potrivit belta.by.Potrivit unui ziar de la Kiev, Rusia are un plan secret care prevede anexarea Belarusului până în anul 2030, și includerea acestui stat în Federația Rusă.