Sursă foto: servuscluj.ro

Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat că este mulțumit de progresul realizat în ceea ce privește proiectele majore de infrastructură de transport din oraș și a menționat că, într-un scenariu fără întârzieri, lucrările pentru Centura Metropolitană sau proiectul de metrou ar putea începe chiar anul viitor.

El a adăugat că în ultimii cinci ani, Centura Metropolitană a fost un obiectiv prioritar pentru infrastructura metropolitană și faptul că toate cele trei tronsoane au fost licitate reprezintă o realizare a colaborării dintre municipiu și zonele limitrofe.

”A fost o muncă grea, de 5 ani, un proiect la care am lucrat împreună cu zonele limitrofe municipiului Cluj-Napoca, cu CNAIR și Ministerul Transporturilor. Discutăm despre 42 de kilometri de centură metropolitană la care se adaugă și drumurile de legătură, despre 20 de noduri denivelate, cu intrări și ieșiri la fel ca pe autostradă. Să nu uităm că Clujul este un oraș care se află între dealuri, unde se produc alunecări iar toate elementele de infrastructură, din nefericire, costă. ” a afirmat pentru Prima News, viceprimarul Dan Tarcea.

De asemenea, acesta a subliniat că în planificarea proiectului au fost stabilite anumite priorități pentru a utiliza cu maximă eficiență finanțarea de 1 miliard de euro.

” Proiectul centurii a fost sincronizat cu alte proiecte majore astfel că am scos la licitație doar acele tronsoane aflate între nodul 5 și până la nodul 18, ca să ne încadrăm în acel miliard de euro. Astfel, am asigurat legătura cu Spitalul Regional, am asigurat conectivitatea Baciu-Cluj-Napoca, tranzitul prin municipiul Cluj-Napoca și o legătură cu Apahida plus câteva drumuri de legătură.” a mai declarat Viceprimarul Dan Tarcea în intervenția sa pentru emisiunea Prima News.

Viceprimarul este de părere că atât proiectul metroului, cât și cel al centurii metropolitane sunt proiecte esențiale pentru dezvoltarea orașului și vor fi realizate indiferent de orientarea politică a viitorului primar în următorii ani. De asemenea, el consideră că primul proiect care va fi finalizat va fi cel al Centurii Metropolitane.

” Este posibil ca în 2024 să dăm prima cupă atât pentru metrou, cât și pentru centură. Eu cred că indiferent de alegeri și de culoarea politică a primarului, oricine va veni la conducere va avea responsabilitatea de a duce la bun sfârșit aceste proiecte deoarece sunt soluții verzi, soluții normale pentru a avea un oraș dezvoltat, cu o calitate bună a vieții. ” a mai spus Adjunctul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, pentru Prima News.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.