În ultimii ani în tot mai multe zone ale municipiului Gherla se construiesc locuințe noi și apar adevărate cartiere.
După ce, acum câțiva ani, pe harta orașului a apărut cartierul Tineretului, de la capătul străzii Călărași, mai nou casele apar ca și ciupercile după ploaie și la capătul străzii Hășdății. Acolo deja s-au construit câteva locuințe noi, iar edilii municipiului, harnici cum sunt, au și dispus diferite lucrări de gospodărie comunală, executate la timp de angajații sucursalei Gherla a Companiei de Apă „Someș” SA. De asemenea, a fost aprobat proiectul referitor la rețeaua de canalizare pluvială, investiție realizată prin Programul Anghel Saligny, urmând să fie asigurată și finanțarea proiectului. Fiind vorba de un nou cartier de locuințe al municipiului Gherla, demersurile vor fi urgentate de Primărie. Cândva, locația respectivă a fost un teren mlăștinos, neexploatat de administrația locală, dar în prezent, după toate măsurătorile și prospecțiunile necesare, se construiește din plin, multe familii din localitate, dar și din satele vecine doresc să se mute în zona de la periferia municipiului, pe marginea drumului ce duce spre satul Hășdate, localitate componentă a municipiului Gherla.
Tot legat de locuințe noi pe raza municipiului Gherla, recent, pe strada Fizeșului au fost predate beneficiarilor 72 de apartamente în noul bloc ANL, construit într-un cadru natural frumos, la poalele dealului Brădet. Astfel, sunt onorate multe cereri pentru o locuință adresate de cetățenii urbei, mai ales de tinerii căsătoriți sau de persoane singure. Este vorba de cel de al treilea bloc ANL din municipiul Gherla, după ce mai devreme au fost construite două asemenea blocuri pe străzile Parcului și Apei.
Szekely Csaba