Sursa foto: zcj.ro

În ședința de joi, 29 august 2024, consilierii locali vor analiza un proiect de hotărâre ce vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru Park & Ride-ul de la aeroportul din Cluj.

Valoarea totală a investiției va crește la 99,7 milioane de lei, inclusiv TVA, de la 84,3 milioane de lei.

Scumpirile se datorează creșterilor ”cantităților de lucrări aferente bazinelor de incendiu şi retenție apă, deviere rețele electrice pe amplasament, infrastructură şi arhitectură (gard împrejmuire), rezistență (puț lift, subturnări), învelitoare, grătare arbori, atic şi trotinete, separator hidrocarburi placare hpl, stații de încărcare, spargere betoane, consolidare structurală. Pe lângă aceste suplimentări a apărut necesitatea achiziționării de două aparate de ticketing, două copertine pentru stația de autobuz precum şi modificarea instalației de semaforizare de pe Str. Traian Vuia nr. 149-151, din Cluj Napoca. De asemenea pentru actualizarea devizului general s-a ținut cont și de ajustarea prețurilor contractului de execuție, conform legislației în vigoare”.

Investiția realizată de Primăria Cluj-Napoca în zona străzii Traian Vuia (nr. 149-151) include: amenajarea unei platforme de parcare și a unui acces din drumul național; amenajarea stațiilor de transport în comun; construcția unui terminal de tip autogară, cu un corp de clădire destinat terminalului de transport, dotat cu copertină pentru călători și autocare; amenajarea unei piațete publice; plantarea a 300 de arbori noi.

În total, vor fi disponibile 863 de locuri de parcare, astfel: 788 de locuri pentru autovehicule; 37 de locuri pentru persoanele cu dizabilități; 30 de locuri pentru autovehicule electrice și hibride; 8 peroane pentru autobuze.

Strada Traian Vuia va fi reorganizată pentru a include zona de acces în Park&Ride, un nou sens giratoriu, trotuare și relocarea stației de transport în comun. Lucrările sunt executate de TCI Contractor General S.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.