Sursa foto: servuscluj.ro

de strat de uzură.

Proiectul Park&Ride, cu o investiție de 16,5 milioane de euro, include peste 800 de locuri de parcare și va facilita transportul în oraș. Acesta prevede amenajarea unui acces din drumul național, o platformă pentru parcarea autovehiculelor și un terminal tip autogară pentru transportul public. Proiectul este finalizat în proporție de 93% și are termen de finalizare în decembrie anul acesta. Până în prezent, s-au realizat următoarele: s-au amenajat 865 de locuri de parcare, dintre care 39 destinate persoanelor cu dizabilități, 30 pentru vehicule electrice și hibride, 788 pentru autovehicule și 8 peroane pentru autobuze; s-au creat spații verzi între locurile de parcare și la marginea acestora; au fost plantați 280 de arbori, inclusiv 64 de arțari, 57 de carpeni și 159 de tei; s-au organizat stații de transport public echipate cu dotările necesare. În plus, lucrările continuă pentru amenajarea terminalului tip autogară, care include două corpuri de clădire, copertine și o piațetă publică, pe o suprafață de aproximativ 3400 m².

Proiectul mai prevede și realizarea unui sens giratoriu de mare viteză pentru accesul facil dinspre Cluj-Napoca și Apahida. Valoarea contractului de execuție este de 16,5 milioane euro (TVA inclus), iar constructorul este TCI Contractor General SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.