Sursă foto: servuscluj.ro

Lucrările de reabilitare a străzii Dragalina au fost finalizate înainte de termenul anunțat, mai precis marți, 16 mai. Astfel, circulația pe această arteră va fi reluată începând de astăzi.

În cadrul proiectului finanțat din fonduri europene, care vizează reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare de pe aproximativ 100 de străzi și tronsoane din municipiul Cluj-Napoca, rețeaua de apă de pe strada Dragalina a fost înlocuită. Aceasta face parte din contractul de investiții menționat.

„Antreprenorul lucrărilor a dat asigurări că în această seară se vor finaliza operațiunile pe această importantă stradă din zona centrală a municipiului, astfel încât, începând chiar de mâine, aceasta să fie redată circulației. Este vorba despre așternerea ultimului strat de asfalt pe secțiunea cuprinsă între bifurcația străzilor Mamaia-Dragalina și începutul străzii Eremia Grigorescu. Ne bucurăm că am reușit să finalizăm lucrările cu o lună mai devreme decât prevedea contractul”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În următoarea perioadă, după obținerea autorizațiilor necesare, Compania de Apă „Someș” va demara lucrările de înlocuire a conductei de apă pe străzile Republicii (pe o distanță de 100 de metri de la intersecția cu strada Observatorului) și Jupiter. De asemenea, în această săptămână se vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Craiova, folosind tehnici non-invazive care nu necesită săpături și înlocuire fizică.

Valoarea totală a contractului depășește 124.000.000 de lei și face parte dintr-un mega-proiect european finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Acest proiect prevede înlocuirea rețelelor actuale de alimentare cu apă pe 32 de străzi și tronsoane, însumând o distanță de 20 de kilometri.

În plus, se vor reabilita 7,5 kilometri de conducte de transport a apei pe 7 străzi, inclusiv pe interior. De asemenea, vor fi reabilitați și înlocuiți 23,5 kilometri de conducte de canalizare și racorduri pe 68 de străzi și tronsoane de străzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.