Un incendiu puternic a izbucnit azi-noapte într-o gospodărie din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, județul Cluj, mobilizând echipaje de pompieri de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca pentru o intervenție de urgență. Apelul a fost primit în jurul orei 02:40, iar două autospeciale de mare capacitate cu apă și spumă au fost trimise pentru a limita extinderea incendiului, care avansa rapid și amenința alte locuințe din apropiere.
La sosirea la fața locului, pompierii au constatat că o casă de locuit și anexele acesteia erau cuprinse de flăcări pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Incendiul afectase și o altă casă împreună cu o anexă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Echipajele s-au concentrat pe stingerea incendiului și pe protejarea locuințelor din imediata vecinătate, existând un risc mare de extindere din cauza faptului că toate imobilele erau construite din lemn. Din fericire, pompierii au reușit să protejeze alte două case de locuit.
„Pe parcursul intervenției, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, incendiul izbucnind, cel mai probabil, din cauza unui horn izolat necorespunzător. Misiunea s-a încheiat în urmă cu puține momente, după ce pompierii au înlăturat efectele negative ale incendiului”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Odată cu începutul sezonului rece, când numeroase incendii de locuință sunt cauzate de coșuri de fum necorespunzător izolate, reprezentanții ISU Cluj vă reamintesc câteva măsuri de siguranță:
Asigurați verificarea și, dacă este necesar, repararea coșurilor de fum de către o persoană calificată, pentru a evita fisurile prin care scânteile ar putea aprinde materialele combustibile din apropiere.
Curățați periodic coșurile de fum, deoarece funinginea acumulată prin arderea lemnului și depusă în interiorul acestora poate lua foc în condițiile supraîncălzirii sobelor, provocând incendii fie prin efect termic, fie prin scântei ce pot intra în contact cu materialele combustibile din structura locuinței.