Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină în timpul nopții pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o locuință de pe strada Oașului.
„Apelul de urgență a venit în jurul orei 00.45, iar la misiune au luat parte două autospeciale, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Până la sosirea pompierilor, un bărbat a reușit să se autoevacueze. Pe de altă parte, accesul pompierilor în zonă s-a realizat cu dificultate din cauza străzii înguste și a autoturismelor parcate. Incendiul s-a manifestat în interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 30 de mp, distrugând mobilierul și diverse bunuri.
De asemenea, focul a afectat și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 20 de mp”, declară ISU Cluj.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul în aria afectată, iar cauza probabilă a izbucnirii acestuia pare să fie legată de neglijența în timpul fumatului. După aproximativ 2 ore, echipele au revenit la bază.