Încă un cutremur extrem de puternic a avut loc în Turcia. Acesta a avut o magnitudine de 7,5 conform USGS.Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 10 km. Pe de altă parte, Centrul Seismologic Euro-Mediteranean anunță că seismul a avut o magnitudine de 7,7. „Acum două minute a fost o replică atât de mare încât am crezut că o să cadă totul peste noi. Noi am fost în spital, la etajul trei, am așteptat să se termine puțin pentru că încă se mai zgâlțâia, am ieșit afară. Toți pacienții, cei care pot să se miște, sunt afară. Noi am venit și stăm în mașină, este absolut îngrozitor. Nu știm efectiv unde să fugim, nu știm ce să facem și este o vreme teribilă. Lumea este afară, panicată, în ploaie, este de neimaginat, nu știm ce să facem”, a declarat pentru Știrile Pro TV o româncă din Turcia.Această replică vine la câteva ore după cutremurul devastator de luni dimineața, care a fost urmat de zeci de replici. Epicentrul cutremurului a fost înregistrat în provincia Kahramanmaraş. Seismul a fost resimțit puternic și în Siria – la Alep, Hama și Latakia, unde a lăsat în urmă un dezastru greu de imaginat.În Turcia, cel mai grav afectat oraș este Gazintep, din regiunea Anatolia. Aici s-a prăbușit și un castel construit în urmă cu aproximativ 2.200 de ani.Ministrul de Interne de la Ankara spune că echipe de căutare și intervenție din toată Turcia au fost trimise în zonele cel mai grav afectate. Doar din Istanbul, 1.000 de voluntari au plecat deja spre regiunea calamitată.Un cutremur la fel de puternic a mai lovit Turcia în 1939, când au murit peste 30.000 de oameni.