O hartă care afișează traseele și poziția mijloacelor de transport în comun din Cluj-Napoca, cu o frecvență de actualizare de 20 de secunde, poate fi accesată pe site-ul Companiei de Transport Local (CTP), ctpcj.ro. Aceasta prezintă traseele tuturor liniilor de autobuz, tramvai și troleibuz din oraș. Harta indică, după selectarea unui mijloc de transport în comun, numărul de vehicule care circulă pe acea rută, numărul de parcări ale acestora pe traseu, viteza de deplasare și stația spre care se îndreaptă. Datele sunt actualizate la fiecare 20 de secunde. Începând de joi, 2 februarie, harta va fi disponibilă și în aplicația Tranzy, care poate fi descărcată atât pe iOS, cât și pe Android, din magazinele virtuale sau de pe tranzy.app.
„Lansăm harta live cu poziția și rutele mijloacelor de transport în comun, dacă doriți să vedeți unde se află fiecare mijloc de transport în comună, care este traseul acestuia, viteza cu care se deplasează, stația spre care se îndreaptă în timp real, unde se află mașina. Actualizarea datelor se face la fiecare 20 de secunde. Compania de Transport Public își menține în continuare inovarea și racordarea în ceea ce ține oferirea de date în timp real călătorilor”, a anunțat primarul Emil Boc, în ședința Consiliului Local din 2 februarie.