Sursa foto: stiridecluj.ro



Ieri, 24 iulie, a avut loc inaugurarea noului Centru de Cercetare pentru Dezvoltarea Medicamentului, rezultat al modernizării clădirii „Farmacia B” a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Acest proiect ambițios a permis consolidarea, renovarea și modernizarea unui edificiu cu o istorie impresionantă, construit în 1913.

„Astăzi, 24 iulie, am inaugurat noul Centru de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului. Acesta va funcționa în clădirea Farmacia B, un edificiu emblematic al UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, construit în anul 1913 și pe care l-am consolidat, renovat și modernizat printr-o investiție semnificativă, de peste 30 milioane de lei. Echipamentele sunt de ultimă generație, unele în premieră în România. În cadrul noului centru există resurse digitalizate pentru studenții Facultății de Farmacie, rezidenții și masteranzii de la programele de studii axate pe industria farmaceutică, dar și pentru doctoranzii din domeniile tehnologie farmaceutică, biofarmacie, chimie farmaceutică și chimie organică.Această investiție strategică este și în viitorul nostru ca universitate și ne va ajuta să ne menținem în topul cercetării românești. Dezvoltarea medicamentului este un domeniu în plină ascensiune, care ne va aduce multe proiecte în viitor, iar cercetătorii de top din acest centru vor contribui la dezvoltarea de noi medicamente și tehnologii medicale.Felicitări întregii echipe implicate în acest proiect”, a declarat rectorul UMF, prof.dr. Anca Buzoianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.