Hoții de lemne au intrat în atenția polițiștilor clujeni, care au efectuat o percheziție și au confiscat probe.
Pe 22 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu cei de la Serviciul Criminalistic, au executat două mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Huedin, pe teritoriul județului Cluj.
Aceștia au ridicat documente importante în cadrul unor cercetări legate de infracțiuni silvice, precum tăierea ilegală și furtul de arbori.
,,În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat două terminale mobile și înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei aflate în instrumentare”, declară IPJ Cluj.