Sursă foto: stiridecluj.ro

Un locuitor din Cluj și-a făcut o impresie urâtă după o întâmplare din trafic, în care protagonistă a fost o polițistă. Femeia îmbrăcată în uniformă a semnalat prin clipește cu farurile unui alt șofer să se retragă din calea ei, și, în loc să urmeze sensul giratoriu, a intrat prin benzinărie.

Eram client în taxi, urcam pe Frunzișului pe prima banda, paralel cu noi pe banda 2 era un domn în vârstă, care mergea regulamentar. Din spate vine un BMW pe banda 2 și începe să facă flash-uri la bătrânel, care nu l-a văzut sau nu l-a băgat în seamă, deci nu s-a dat la o parte”, a relatat un clujean.

Acesta a mai povestit că avut un șoc când a văzut că cea de la volan este o polițistă.

Ajungem pe Observatorului, noi în taxi tot pe prima banda si hop BMW -ul ajunge lângă noi, și vezi cine era, o doamnă polițistă, care în loc să facă sensul, a taiat-o direct prin benzinarie la Euroil, în dreapta. Nu sunt răutăcios, că toți la un moment dat facem câte o neregulă, dar fiind de la poliție mă gândeam că ar trebui să ne dea exemplu bun. 

Nu pun poza pentru ca nu vreau sa fac rău sau să fie afectată la serviciu din cauza asta Poate era in misiune și se grăbea.

Să avem grijă unii de alții în trafic”, a spus acesta. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.