”În doar 8 zile, în perioada 09.02.2024-16.02.2024, în punctele de trecere a frontierei Borş II şi PTF Nădlac II, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – comisariatele judeţene Bihor şi Arad, nu au permis intrarea în ţară a 12 transporturi însumând aproximativ 115 tone de deşeuri”, a transmis, luni, Garda de Mediu.
Sursa citată a precizat că, la Bihor, au fost respinse 8 autotrenuri cu aproximativ 55 de tone cu ajutoare umanitare (mobilier second hand, jucării, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.), precum şi echipamente electrice şi electronice, maşini de spălat second hand. Transporturile proveneau din Germania, Olanda şi Italia, iar destinării erau din judeţele Sălaj, Braşov, Bistriţa- Năsăud, Botoşani, Neamţ, Harghita şi Dâmboviţa.
”La Arad au fost respinse 4 transporturi cu aproximativ 60 de tone de deşeuri de materiale plastice şi de cauciuc, deşeuri metale neferoase, deşeuri de aluminiu, motoare barcă, veselă, ce proveneau din Croaţia, Germania, Ungaria, Italia şi Franţa, iar destinatarii erau din judeţele Timiş, Arad, Bacău. Motivul respingerii acestora, a fost neînregistrarea în ROAFM şi lipsa unor documente la import”, a mai transmis Garda de Mediu.