Nu doar Niculae Bădălău trebuie să se prezinte în fața judecătorilor, ci și fiul lui Gabi, care se pare că a deranjat o instituție publică, așa tare că acum trebuie să răspundă în sala de judecată. Iubitul Biancăi Drăgușanu a fost dat în judecată, săptămâna trecută, de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Giurgiu.

Conform portalului instanțelor de judecată, Direcția Silvică Giurgiu îl acuză pe Gabi Bădălău că nu ar fi respectat clauzele unui contract, așa că a solicitat instanței să îl oblige pe acesta să se supună termenilor pe care i-a acceptat prin semnarea documentului.

Acțiunea a fost trimisă în instanță la începutul acestui an drept urmare magistrații nu au avut timp să dea încă primul termen în dosar.

Gabi Bădălău, obișnuit cu instanțele

Cert este că nici Gabi nu este un străin al instanțelor, având în vedere că numai să divorțeze i-au trebuit trei ani.

„În sfârșit, după trei ani de zile, am reușit și am divorțat de comun acord, urmând a fi în pronunțare și a se redacta hotărârea judecătorească. Am hotărât ca grija pentru copii să fie comună și Claudia să revină la numele anterior. De trei ani de zile mă chinui ca să divorțăm și să închidem și lucrurile astea. Eu împreună cu doamna avocat am vrut să terminăm tot astăzi.

Din păcate, Claudia iar a depus probe, înregistrări, că fumez narghilea cu copiii și că nu sunt tată bun, că copilul are abces și că eu sunt un tată care îl dor dinții pe copil. Din cauză că ea a depus probe, noi nu ne-am putut judeca pe ele tot astăzi”, declara Gabi Bădălău despre acest dosar. Cert este că în ceea ce-l privește pe tatăl său, acesta află în luna ianuarie dacă va rămâne în continuare după gratii.