Moda fotbaliștilor care calcă strâmb pare să fi ajuns și peste hotare! O vedetă de renume mondial, Achraf Hakimi este acuzat de viol de autoritățile din Franța.

Fotbalistul de 24 de ani este jucător la PSG și a reușit să ajungă în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar alături de Naționala Marocului, dar se pare că acum are mari probleme cu legea.

În presa din hexagon s-a precizat că fapta s-ar fi petrecut sâmbăta trecută, după ce fotbalistul a invitat o tânără de 23 de ani la el acasă.

Acolo, Hakimi a început să o sărute și a încercat să o dezbrace pe tânără, care s-a opus cu vehemență. Totuși, fotbalistul a reușit să o atingă în zonele intime și chiar ar fi reușit să o violeze, până când aceasta a reușit să scape.

Tânăra le-a mărturisit polițiștilor că a scăpat după ce i-a aplicat fotbalistului o lovitură cu piciorul. Imediat după, și-a sunat un prieten, pentru a părăsi zona cât mai repede.

Presupusa victimă a lui Hakimi nu a dorit să facă plângere, însă procurorii parizieni s-au autosesizat și au deschis o investigație pe numele marocanului.

Fotbalistul are doi copiii alături de Hiba Abouk (36 de ani), supranumită în trecut „cea mai frumoasă actriță din lume”.

Soția fotbalistului acuzat de viol