Vadim Benyatov, care s-a ocupat de privatizările în domeniul energiei, a susţinut că banca Credit Suisse îi datorează despăgubiri, pentru că a fost condamnat pe nedrept în timp ce el doar îşi făcea meseria şi, de când a fost concediat, în 2015, nu şi-a mai putut găsi de lucru din cauza condamnării sale.

Curtea de Apel din Londra a respins însă vineri cererea sa, argumentând că angajatorii nu pot fi răspunzători pentru angajaţii care au suferit un necaz sau o nedreptate din partea unei terţe părţi doar pentru că se întâmpla să îşi facă meseria în acel moment.

Judecătorii au fost de acord că există o „disparitate fundamentală în ceea ce priveşte poziţia economică” a unui angajator şi a unui angajat, dar au spus că acest aspect a fost abordat prin obligaţiile de diligenţă şi prin legislaţia privind protecţia muncii. „Aceasta nu justifică transformarea angajatorului, de fapt, în asigurătorul angajatului în ceea ce priveşte toate prejudiciile suferite ca urmare a muncii sale”, au spus judecătorii în hotărârea dată.

Avocaţii lui Benyatov nu au răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters, în timp ce Credit Suisse a salutat decizia instanţei.

Cazul – notează Reuters – a fost urmărit cu atenţie de avocaţii specializaţi în dreptul muncii, deoarece a ridicat întrebări cu privire la natura şi amploarea riscului la care pot fi expuşi angajaţii.

Benyatov, care câştiga 537.000 de dolari pe an, plus bonusuri, a fost arestat alături de doi colegi, în 2006, în legătură cu o privatizare din România. El a fost încarcerat timp de 56 de zile înainte de a fi judecat şi condamnat în 2013 în absenţă pentru presupus spionaj şi apartenenţă la un grup infracţional organizat.

Credit Suisse, care iniţial a fost de acord că acţiunile sale au fost în conformitate cu practicile comerciale acceptate, a susţinut şi i-a plătit apărarea şi apelurile din justiţie, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sentinţa sa, pe care nu a executat-o, a fost redusă la patru ani şi jumătate în 2015. Însă banca a contestat acuzaţiile lui Benyatov privind încălcarea obligaţiilor de diligenţă, neglijenţă şi provocare de prejudicii.