Exploatarea gazelor din Marea Neagră ar putea ajunge la OMV Petrom

0
18

tds_thumb_td_696x385_retinatds_thumb_td_696x385_retinatds_thumb_td_696x385_retina

Compania OMV Petrom ar fi interesată să cumpere concesiunea deținută de compania americană Black Sea Oil and Gas (BSOG) din Marea Neagră. BSOG produce acum circa un miliard de metri cubi de gaze pe an. Totul depinde de ce preț vor cere americanii pe concesiune potrivit unor surse.

 

“OMV Petrom va accesa camera de date deschisă de BSOG. Are sens pentru ei, pentru că, pe de o parte, exploatarea este lângă perimetrul Neptun Deep, și, pe de altă parte, compania are activitate de extracție a gazelor din Marea Neagră, prin Petromar, și se pot crea sinergii suplimentare. Este prematur să se anticipeze dacă vor depune o ofertă, depinde de suma cerută de BSOG pentru vânzare, dar este clar că sunt interesați”, ne-au declarat surse din piață.

Vezi și Ciucă consideră istorică demararea producţiei de gaze în Marea Neagră (Midia)

Carlyle și BERD evaluează semnalele privind interesul unor terțe părți în proiectul Midia Gas Development

Acționarii BSOG – fondul de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – au solicitat instituțiilor abilitate din România crearea unei camere de date a proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), singura exploatare offshore de gaze nouă din Marea Neagră, în vederea asocierii cu o terță parte sau chiar a vânzării companiei.

„Carlyle și BERD evaluează semnalele privind interesul unor terțe părți (în proiectul Midia Gas Development – n.r.). Acest lucru ar putea avea ca rezultat o asociere a BSOG cu un alt jucător, vânzarea sau, eventual, păstrarea de către Carlyle a investiției în companie”, a răspuns compania la solicitarea Profit.ro.

BSOG este deținută de cel mai mare fond de private equity din lume, Carlyle, așa că intenția americanilor de a vinde nu este neapărat o surpriză, iar piața se aștepta oarecum la asta – Carlyle nu este companie petrolieră.

Este un moment bun pentru vânzare pentru că vorbim deja despre un zăcământ nou care a intrat în producție în iunie, pe fondul prețurilor mari din piață și a cererii de gaze în creștere, în contextul reducerii livrărilor din Federația Rusă.

S-a vorbit despre posibilitatea ca producția zilnică din blocul operat de BSOG să crească, de la 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi, acum, la patru milioane, în viitorul apropiat, după depășirea barierelor legislative.

tds_thumb_td_696x385_retinatds_thumb_td_696x385_retinaArticolul Exploatarea gazelor din Marea Neagră ar putea ajunge la OMV Petrom apare prima dată în Informateca.