Tribunalul Sălaj a respins, marți, ca nefondată, solicitarea ministrului de Interne, Lucian Bode (PNL), de a fi suspendată hotărârea Universității Babeș-Bolyai (UBB) de autosesizare în cazul suspiciunilor de plagiat din teza sa de doctorat.

Lucian Bode a transmis că decizia instanței este „FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat, înainte ca instanța să dea un verdict”.

„Este FIRESC ca instanța să nu mai poată admite solicitarea inițială din moment ce această comisie a emis deja un act, Hotărârea nr. 1 de anul acesta, ignorând dosarul aflat pe rolul tribunalului”, mai spus ministrul.

De cealaltă parte, jurnalista de investigație Emilia Șercan atrage atenția asupra faptului că solicitarea ministrului a fost respinsă ca nefondată. „Deci ca nefondată, nu ca rămasă fără obiect”, punctează jurnalista. Prin urmare, instanța a decis că UBB avea tot dreptul să se autosesizeze și să verifice teza lui Bode.

Reacția Emiliei Șercan după ce Bode a pierdut procesul împotriva UBB

„Dr. Bode pierde în instanță procesul deschis împotriva UBB prin care a cerut suspendarea hotărârii UBB de autosesizare în cazul suspiciunilor de plagiat din teza sa de doctorat.

Tribunalul Sălaj a respins, azi, ca „nefondată cererea de supendare a executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etică din cadrul UBB formulată de reclamantul”.

Deci ca nefondată, nu ca rămasă fără obiect după ce UBB s-a pronunțat și a confirmat plagiatul, ceea ce arată că o instanță a decis că UBB avea tot dreptul să se autosesizeze și să verifice teza lui dr. Bode”, a scris Emilia Șercan, pe Facebook.

Bode spune că decizia instanței e firească, dat fiind că UBB s-a grăbit să dea un verdict
Lucian Bode, pe de altă parte, a susținut că „este LOGIC ca instanța să respingă solicitarea inițială”, de vreme ce specialiștii din Comisia de Etică a UBB „s-au grăbit să dea un astfel de verdict”.

„Procedural, decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj este una FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat, înainte ca instanța să dea un verdict”, a mai spus ministrul.

Bode a mai transmis că va continua „să își apere demnitatea” și „să lupte pentru adevăr”: „Ca atare, am formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, în vederea desființării ei în integralitate, precum și a aspectelor subsecvente statuate în această decizie”.