Abia a început noul an și primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan a și semnat primul contract pe 2023. Este vorba de înlocuirea corpurilor de iluminat public cu LED.

Adevărul este că, în timp ce multe comune din împrejurimile orașului, cum sunt Iclodul sau Mintiu Gherlii, dispun deja de câțiva ani de aceste corpuri moderne și economicoase, la Gherla doar anumite străzi principale au astfel de surse de iluminat public. După semnarea noului contract, în următoarele luni toată urbea va fi luminată cu aceste corpuri moderne.

Tot în cursul acestui an, peste 300 de familii vor avea montate pe acoperișul blocurilor și caselor de locuit elemente fotovoltaice, ca o măsură întreprinsă de administrația locală în vederea economisirii energiei electrice, atât de necesară în contextul scumpirii curentului. Este un proiect care se întinde pe mai multe luni (dacă nu, ani!) și care vizează rezolvarea crizei actuale a combustibilului și a energiei electrice, una din problemele arzătoare ale perioadei în care ne aflăm și față de care nu pot fi indiferenți nici edilii gherleni, puși pe fapte mari și în acest an, cel puțin în domeniul economic.

Tot în primele zile de lucru al noului an, primarul Ovidiu Drăgan ne-a informat că pe raza orașului au fost montate 40 de camere supraveghere video, care urmează să fie verificate tehnic cel târziu la finele lunii ianuarie. Problema asta s-a ridicat de câțiva ani în cadrul ședințelor Consiliului Local, dar practic numai toamna trecută s-a făcut ceva concret. O inițiativă lăudabilă, de care a fost mare nevoie în localitate, având în vedere creșterea numărului de accidente pe străzile orașului, al furturilor și tâlhăriilor. Odată cu punerea în funcțiune a acestor camere se speră rezolvarea problemelor privind autorii infracțiunilor comise pe raza urbei, cândva un orășel de provincie liniștit și sigur.

Szekely Csaba