Comuna Bobâlna din județul Cluj va fi găzda duminică, 28 iulie, celei de-a doua ediție a „Festivalului Plăcintei”. Potrivit organizatorilor, evenimentul va reuni comunitatea locală într-o manifestare dedicată promovării gastronomiei, obiceiurilor și culturii tradiționale.
Locuitorii din Bobâlna s-au pregătit încă de anul trecut pentru „Festivalul Plăcintei” cu diverse bunătăți ce urmează să fie savurate de participanți.
„Astfel, iubitorii gastronomiei tradiționale vor putea savura cele mai delicioase plăcinte, pregătite cu drag de oamenii harnici din Bobâlna. Încă din toamna anului trecut, aceștia au făcut silvoița pentru plăcintele ce vor putea fi savurate în cadrul festivalului, alături de cele cu brânză, varză și cartofi”, au declarat organizatorii.
Festivalul va începe la ora 12:30 cu o slujbă de Te Deum la Monumentul Eroilor din centrul comunei. De la ora 14:00, iubitorii de cântec și tradiții vor putea urmări un spectacol folcloric susținut de artiști și ansambluri renumite.
Printre aceștia se numără Mărioara Sigheartău și Cosmin Mocean, alături de tinerii interpreți clujeni: Larisa Gurzău, Alesia Rus, Ștefan Suciu, Denisa Giurgiu, Cristian Mezei-Pop, Dragoș Cîmpean, Decebal Cîmpean, Raluca Drule, Alexandru Crișan, Ariana Sandor, Paul Sâmbotelecan și Paula Roberta Pașca.
Pe scenă vor urca și tinerii interpreți din zonă: Hărănguș Ștefania, Coroian Maria și Crișan Natalia Dariana. Ansamblul Folcloric „Miorița” din Cluj-Napoca va prezenta momente de joc tradițional.
Evenimentul va include și un vernisaj organizat cu sprijinul Asociației „Porți către Suflet”, unde vor fi expuse picturi realizate de Cristina Berei, elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Vor fi organizate ateliere pentru copii, unde aceștia vor putea învăța sculptură, pictură, desen și țesut. De asemenea, participanții se vor putea bucura de plimbări cu trăsura.
Festivalul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), sub egida Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al comunei Bobâlna.