Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev dă replica Ucrainei și precizează că este extrem de amuzat să audă fanteziile Kievului cum că ”rachetele s-au epuizat” în Rusia sau ”producţia s-a oprit”.Dmitri Medvedev a afirmat că fabricile din ţară lucrează non-stop pentru a răspunde creşterii exponenţiale a comenzilor de armament, el ironizând ideea că forţele ruse rămân fără rachete, transmite sâmbătă Reuters.Fostul președinte al Rusiei susține că Rusia şi-a sporit ‘de zeci de ori’ producţia militară în unele fabrici şi studiază cu atenţie armele trase de partea ucraineană, în scopul de a obţine un avantaj.Reacția sa vine după ce presa a scris săptămâna trecută că Rusia a pierdut cam jumătate din tancurile cele mai moderne şi face eforturi să le înlocuiască. Oficiali ucraineni şi occidentali au spus că Moscova este pe terminate cu stocul de anumite tipuri de rachete şi că sancţiunile occidentale îi afectează capacitatea de a reface stocul de arme ghidate care se bazează pe microcipuri importate.‘Este amuzant să auzim fanteziile Kievului cum că ”rachetele s-au epuizat” în Rusia sau ”producţia s-a oprit”. Realitatea i-a convins de contrariul – încă nu îşi pot reveni din şoc’, afirmă Medvedev într-un articol publicat sâmbătă în revista lunară Apărarea Naţională.‘Nu doar că extindem producţia, dar şi introducem cele mai noi tehnologii, perfecţionându-le literalmente ”din mers”, a adăugat el.Fabricile acestei industrii ‘fac faţă deplin’ comenzilor sporite din partea statului, a insistat el.‘Apropo, am studiat de asemenea destul de bine armele inamicului care au fost luate ca trofee şi dezmembrate până la ultimul şurub în birourile noastre de proiectare militară’, a adăugat el.‘Am extras o mulţime de lucruri utile pentru noi – am întors experienţa inamicului spre avantajul nostru’, a mai spus Medvedev.Rusia vrea să-și extindă granițele până în Polonia„Este important pentru Rusia să distrugă neonazismul din Ucraina şi să împingă ameninţarea mai departe de graniţele sale, chiar dacă trebuie să meargă până la graniţa cu Polonia”, a declarat Dmitri Medvedev într-un comentariu pe Telegram, preluat de TASS.„Victoria va fi obţinută”, a subliniat el. „Cu toţii ne dorim ca aceasta să fie cât mai curând posibil. Şi acea zi va veni. Ne vom recâştiga teritoriile şi ne vom proteja în mod fiabil poporul nostru care a suferit ani de zile de pe urma genocidului şi bombardamentelor. Atunci este posibil să înceapă o perioadă la fel de dificilă. Luni şi ani epuizanţi de confruntare, isterie şi cruzime din partea celor care vor guverna ceea ce a mai rămas din Ucraina”, a spus Medvedev. „Soarta lor este de invidiat. De aceea este atât de important să se atingă toate obiectivele operaţiunii militare speciale. Să respingem cât mai mult posibil graniţele care ne ameninţă ţara, chiar dacă acestea sunt graniţele Poloniei”, a arătat Medvedev.