Sursa foto: stiridecluj.ro

Începând din ianuarie 2025, cele 16 gherete de pe strada Argeș, situate în Piața Mihai Viteazu, deasupra Canalului Morii, vor fi demolate pentru a permite redeschiderea cursului de apă.

Aceste structuri, instalate pe baza unor contracte de concesiune din 1994, au fost ridicate într-o perioadă în care canalul a fost acoperit cu dale de beton, transformând zona într-o piață comercială. Autorizațiile de construcție au fost emise în timpul mandatului primarului Gheorghe Funar. Contractele de concesiune, inițial valabile 25 de ani, au expirat în martie-aprilie 2024, iar ultimele vor ajunge la termen la începutul anului 2025.

„De la 1 ianuarie 2025 începe demolarea, când expiră toate contractele. Cred că în 24 ianuarie este ultimul contract care expiră, conform notificărilor. După care, evident, toată această componentă dispare, pentru că trebuie redat până la urmă acest curs de apă clujenilor, pentru că așa a fost el gândit, nu să fie acoperit”, a menționat Emil Boc la un post de radio local.

În această zonă este planificat un concurs internațional de soluții care va avea ca obiectiv reabilitarea mai multor străzi și clădiri importante, printre care se numără clădirea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”, strada Argeșului, o parte din strada Constanța și strada Bălcescu. Proiectul își propune să transforme zona într-un spațiu modern și ecologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.