O necesitate, un mod de viață sau o curiozitate, antrenamentul la sala de fitness este o activitate tot mai des întâlnită în rutina zilnică, cel puțin a locuitorilor din mediul urban.
Ploieștiul, un oraș în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, are câteva săli de fitness, la care ploieștenii merg după cum le convine mai bine, în funcție de accesibilitatea locației, prin recomandări, dar și după alegerea unui antrenor personal cu care rezonează.
L-am întâlnit pe Daniel Sincă într-o sală din centrul Ploieștiui, și, fără să cunosc amănunte sau recomandări despre experența sa profesională, pe parcursul antrenamentelor am descoperit că este unul dintre cei mai vechi în breaslă, cu peste 20 de ani vechime, un om care pune suflet în ceea ce face.
În acest interviu, Daniel a avut amabilitatea să ne răspundă în exclusivitate pentru Prahova Liberă, la câteva întrebări specifice acestui domeniu.
L-am întrebat pe Daniel Sincă câteva sfaturi pentru tinerii care se apucă de fitness, cât de importantă este alimentația, dar și marea întrebare: cu cine este mai dificil de lucrat, cu bărbații sau cu femeile?
– În primul rând să mă prezint, mă numesc Sincă Daniel, am 47 de ani, practic fitness-ul de la vârsta de 19 ani, de când am intrat la Facultatea de Utilaj Petrolier din cadrul UPG Ploiești și profesez de aproape 20 de ani ca instructor de fitness. Vreau să îi mulțumesc lui Codruț Cojocaru pentru încrederea acordată în a fi antrenorul lui personal și pentru că mi-a oferit ocazia de a mă prezenta.
– Ce le recomanzi tinerilor care se apucă de fitness? Este o vârstă minimă de la care ar trebui să se apuce tinerii de fitness?
– O să încep cu partea a doua a întrebării: părerea mea este că vârstă minima ar fi de 13 – 14 ani, aș recomanda tinerilor mai mici să înceapă cu sporturile de echipa, oricare ar fi acelea, cu ce le place mai mult, baschet, handbal, fotbal, dar și înotul, judo sau karate (aici sunt o grămadă de ramuri), pentru a-și dezvolta motricitatea, relațiile cu coechipierii, toate acestea practicându-le de mici te vor ajuta / pregăti pe viitor. Să nu uităm că noi trăim într-o societate și dacă ne vom izola copiii, le va fi mult mai greu să se integreze. Am observat această problemă în părinții care își protejează excesiv copiii. Nu le faceți un bine!
Tinerilor care se apucă de fitness le-aș recomanda să nu aștepte rezultate rapid, toți vor repede, nu au răbdare și nu înțeleg că trebuie multă disciplină, iar aceasta nu se termină la sală, după ce ai terminat antrenamentul, disciplina ar trebui să continue și acasă, având grijă cu ce și cum se hrănesc și, foarte important, odihna, somnul este des neglijat, dar în timpul somnului organismul se reface din toate punctele de vedere. Calitatea somnului iar este foarte importantă! Aceste sfaturi se aplică în general oamenilor de toate vârstele, nu doar tinerilor.
– Cât de importantă este alimentația în pregătirea unui sportiv? Ai vreo formulă / rețetă proprie? Dar odihna?
– Alimentația este extrem de importantă nu numai ca sportiv. Ca sportiv ar trebui să se mărească doar cantitățile de care ai nevoie pentru progres dar oamenii în general mănâncă foarte prost, cel mai frecvent nimeni nu ia în calcul micronuțrienții într-o dietă, toată lumea, în general, se ferește de grăsimi, carbohidrați, zahar. Dar nu se gândesc dacă mâncarea pe care o mănâncă le oferă vitaminele, mineralele de care au nevoie pentru o viață sănătoasă.
Își omoară flora intestinală cu tot felul de mâncăruri procesate, medicamente luate fără rost și atenție sistemul nostru imunitar se afla chiar în intestinele noastre, dar este o discuție mult prea lungă. Nu am o rețetă proprie, încerc sa mănânc cât mai variat, fructe, legume, carne (în cantități moderate / chiar mici în ultima perioadă, mă refer la carne) și încerc să mănânc alimente neprocesate.
De odihnă am amintit la prima întrebare.
– Cu cine este mai dificil de lucrat, cu femeile sau barbatii?
– Bună întrebare, din experienta mea de aproape 20 de ani am observat că femeile sunt mai consecvente, mai disciplinate dar vorbind procentual, am și bărbați la fel de consecvenți și de disciplinați. Poate așa am avut eu noroc de mai multe fete disciplinate. Oricum pot spune că este un singur numitor comun atât la fete, cât și la băieți / bărbați. Cei care au fost consecvenți, disciplinați și au avut încredere în mine și în procesul de transformare, au avut cele mai bune rezultate!
– Cât de mult diferă pregătirea unei femei față de cea a unui barbat?
– Nu diferă foarte mult, doar greutățile diferă și fetele se axează mai mult pe trenul inferior.
– Ce sporturi îți plac?
– Îmi plac foarte multe sporturi și chiar am practicat unele în timpul liber, mi-a plăcut mult să joc baschet, dar îmi place și mi-a plăcut mereu să mă uit la olimpiade, când trăiești respiri sport, e imposibil să nu-ți placă și să nu îi admiri pe ceilalți sportivi indiferent de ce ramură practică, pentru că doar un sportiv știe câtă muncă, perseverență, devotament, disciplină trebuie să ai pentru a obține rezultate, pentru a fi cel mai bun dintre cei mai buni.
Și deși nu am concurat la culturism sau MEN’S PHYSIQUE am practicat skandenberg de performanță, m-am apucat de skandenberg profesionist în 2018 la domnul Radu Valahu, după care am ajuns în Pitești la domnul Gabriel Cuprinsu (un tânăr deosebit care îmi e foarte drag) și în final la București în echipa Thunder.
Cu această ocazie țin să le mulțumesc tuturor pentru că au avut răbdare cu mine. Sergiu Tecu, Alex zis și Burebista (o legendă a skandenbergului românesc), Sorin Gifei sunt doar o mică, mică parte a celor cu care am interacționat în cei 4 ani de antrenamente.
După 3 ani în care am muncit mult și după mii și mii de km parcurși prin țară pe la concursuri și antrenamente, în anul 2021 am obținut locul 2 la naționalele României, astfel calificându-mă pentru mondiale în același an. Un drum frumos, un vis împlinit, mulțumesc tuturor celor care au fost adversari, colegi de sparing, mă înclin vouă!
– Care sunt pasiunile tale?
– Pasiunea mea acum este de a fi mai bun, de a lucra cu mine și de a încerca să fiu cât mai aproape de sufletul meu. Ciudat este că o luăm invers în viață, pornind de la material și sfârșind cu sufletul când nu mai ai energia și puterea tinereții. Poate ar trebui să ne învățăm copiii să facă cunoștință întâi cu sufletul lor, cu iubirea lor, să empatizeze și să conștientizeze că suntem un întreg, că nu putem unii fără alții și că toți avem rolul nostru în această călătorie numită Viața!
Aș dori ca oamenii să înțeleagă că fericirea nu constă în lucruri / țări vizitate / bani / avere. Fericirea apare când ești în echilibru cu tine și când realizezi că singura constantă din viața ta ești chiar tu, când faci cunoștință cu tine, nu cu stările tale, nu cu gândurile tale, nu cu problemele tale.
Ar trebui să începem să lucram din centrul nostru, din inimă, cu iubirea noastră, să ne dezvoltăm empatia, să simțim mai mult și să realizăm că valorile noastre, prioritățile noastre poate sunt greșite. Nu afirm că nu trebuie să muncești, să ai vise, să îți dorești să trăiești bine, cred doar că ordinea și prioritățile ar trebui puțin schimbate.
O să ne trezim că am ajuns la sfârșitul călătoriei și nu am înțeles nimic, nu am văzut nimic, pentru că nu am avut grijă de singura constantă din viața noastră, sufletul nostru divin!
Toți cei care citesc acest interviu, să conștientizeze că suntem câștigători, TRĂIND! FIIND ÎN VIAȚĂ! AVÂND ACEASTĂ POSIBILITATE! Nu lăsați viata să treacă pe lângă voi, fiți prezenți, bucurați-vă, fiți fericiți, fiți recunoscători, faceți ce vă place cu pasiune!
– Daniel, îți mulțumesc pentru timpul acordat!
– Și eu îți mulțumesc pentru oportunitatea oferită!
Dacă doriți să îl cunoașteți pe antrenorul Daniel Sincă, o puteți face prin intermediul profilului său de Facebook sau Instagram