„De aceea sunt mii de soldaţi americani în România”. Ce spune un general american despre rolul țării noastre în NATO

0
17

România este centrul de greutate în regiunea Mării Negre, a declarat, marţi, generalul-locotenent (ret.) Ben Hodges – fost comandant al US Army în Europa.

Acesta a participat la Conferinţa internaţională “Gândirea Militară Românească”.

“România are un rol esenţial în cadrul NATO, dar şi pentru Statele Unite ale Americii. România este centrul de greutate în regiunea Mării Negre pentru noi, de aceea sunt mii de soldaţi americani aici, de aceea aeronave militare NATO fac misiuni de poliţie aeriană, de la baza de la Mihail Kogălniceanu”, a arătat Hodges, potrivit Agerpres.

El a spus că “regiunea Mării Negre este o zonă pe care SUA şi mare parte din Europa au ignorat-o în ultimii zece ani, iar în consecinţă Rusia a folosit-o ca bază pentru a lansa agresiuni asupra altor state europene dar şi pentru a exporta această agresiune spre Orientul Mijlociu şi Mediterana de Est”.

Hodges a vorbit şi de perspectivele războiului în Ucraina.

“Dacă noi, Occidentul, pierdem aici, susţinând lupta Ucrainei pentru a înfrânge Rusia, vom avea probleme mult timp. Nu este vorba doar de Ucraina, vorbim de respectul pentru dreptul internaţional, pentru suveranitate, ordinea internaţională. Dacă reiese că cineva poate ucide zeci de mii de oameni nevinovaţi şi să încalce toate legile existente. Dacă acestuia i se permite să câştige, avem probleme serioase”, a adăugat fostul comandant al US Army în Europa.

Vezi articolul original „De aceea sunt mii de soldaţi americani în România”. Ce spune un general american despre rolul țării noastre în NATOExpressPress