Sursă foto: cluj24.ro

Zborul Wizz Air de la Dortmund către Cluj-Napoca de duminică seara a aterizat în Budapesta din cauza ceții de pe aeroportul din Cluj, pasagerii fiind transportați acasă cu autocarele puse la dispoziție de companie. O cititoare a Cluj24 a relatat experiența provocată de ceață: „Duminică seara la ora 20:30 am avut un zbor din Dortmund către Cluj-Napoca. La 23:15 trebuia să aterizăm. Avionul era plin cu români din toată țara, cu copii mici care plecaseră la muncă și se întorceau acasă, majoritatea pentru a rezolva diverse treburi. Când am încercat să aterizăm, ne-au spus că nu se poate din cauza ceții”.

“Am zburat jumătate de oră deasupra Clujului in speranța că vom putea ateriza, dar pana la urma ne-a zis căpitanul ca o sa aterizăm in Budapesta. Ne-au dus in Budapesta pe toți și de acolo ne-au zis ca o sa ajungem la Cluj cu autocare. Am stat vreo ora și jumătate și aeroport sa așteptam după autocare. A fost cam nasol pentru ca era absolut tot închis, nu aveai de unde sa îți iei apa sau mâncare și la un moment dat ne-a adus cineva apa gratis”, a declarat cititoarea Cluj24.

Potrivit acesteia, lumea a fost foarte nemulțumită de situația creată și a început sa se certe și sa ceara explicații, dar  transportul cu autoacarele era cea mai rapida alternativa: ”Ar fi fost un zbor de la alta companie la 8 dimineața, dar ar fi însemnat sa ne dea și cazare”.

După ce au călătorit toată noaptea, pasagerii ar fi trebui să ajungă la Cluj-Napoca luni dimineața după ora 9. Tot din cauza ceții, cursa de la Alicante, care trebuia să aterizeze luni dimineața la ora 1:25 pe Aeroportul Cluj, a fost redirecționată la Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.