Nicolae Stanciu a devenit campion în China cu Wuhan Three Towns, o echipă nou-promovată în prima ligă. Astfel, românul a devenit primul român campion în patru țări diferite, după titlurile cucerite în România, Belgia și Cehia.
Anamaria Prodan (49 de ani), cea care este impresara lui Nicolae Stanciu, a postat un mesaj pe rețelele sociale în care îl felicită pe mijlocașul ofensiv.
I-a transmis lui Stanciu că-l „iubeşte”
Fosta prezentatoare TV a subliniat premiera bifată de Nicolae Stanciu în privința trofeelor câștigate.
„Te iubesc!!! Felicitări!!! Primul în toate!!! Primul român care a câștigat campionatul în 4 țări diferite!!! Ai dat o lecție fabuloasă tuturor celor care au vorbit numai prostii la adresa ta! Bravo”, a scris Anamaria Prodan pe Instagram.
În Liga 1, mijlocașul ofensiv a cucerit de două ori titlul cu FCSB, în 2014 și 2015, în Belgia a triumfat în tricoul lui Anderlecht, în 2017, în timp ce în Cehia a câștigat două campionate cu Slavia Praga, în 2020 și 2021.