Sursa foto: servuscluj.ro

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat finalizarea unei investiții de 675.000 de euro destinată infrastructurii educaționale a Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. Această sumă a fost utilizată pentru achiziționarea a 23 de piane noi pentru unitatea de învățământ. Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu care vizează modernizarea școlilor din Cluj-Napoca, cu o valoare totală de 1,9 milioane de euro.

”Acest liceu de elită al muzicii românești, și nu numai, are nevoie de o infrastructură modernă pentru a putea pregăti elevii, care au reușit să obțină multiple premii naționale și internaționale.
Infrastructura din prezent datează din anii ’70, a mai fost actualizată în decursul timpului cu câteva piane, iar acum realizăm o investiție majoră, prin achiziția a 23 de piane, în valoare de 675.000 de euro, adică în medie 30.000 – 35.000 de euro pentru un pian.
Aceste piane vor funcționa în sălile de curs, astfel încât excepționalele cadre didactice să poată pregăti elevii, pentru a avea viitorul artistic al Clujului asigurat”, a declarat primarul clujean pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.