Povestea unui militar rus care a fost omorât pe frontul din Ucraina a ajuns în atenția postului american de televiziune CNN. Acesta a transmis un ultim mesaj audio soției sale. Iată care a fost acesta.CNN a publicat povestea lui Viktor Sevalnev, un militar rus rănit într-un asalt al trupelor Moscovei la Soledar, care a transmis de pe patul de spital un ultim mesaj audio pentru soția sa.Ministerul Apărării execută prin împușcareÎnregistrarea este neclară pe alocuri, dar emoțiile transmit dincolo de sunetul distorsionat, relatează CNN. „Ministerul Apărării execută prin împușcare. Sunt dus ca să fiu împușcat. Vreau să mă întorc acolo, dar n-or să mă lase. Am pierdut o mulțime de oameni acolo. Țineți minte: nu mai trimiteți oameni aici. Este de ajuns, vor să ne omoare pe toți.”, a transmis Viktor.Fiind plasat anul trecut în închisoare pentru jaf armat și agresiune, a fost trimis din penitenciar să lupte în Ucraina. Majoritatea camarazilor săi au decedat în urma unui atac asupra unei fabrici de lângă Soledar.În mesajul adresat soției sale, Viktor a declarat că îi este frică ca oficialii Ministerului rus al Apărării îl vor lua în curând de pe patul de spital și îl vor executa. La câteva zile distanță, cadavrul său a fost a fost trimis soției sale la Moscova, într-un sicriu închis. Un soldat i-a telefonat femeii și i-a spus că Viktor a murit din cauza rănilor provocate de șrapnel.Rusia a folosit compania paramilitară privată Wagner pentru a-și consolida ofensivaSoarta militarului rus completează lista tot mai mare a cazurilor documentate de CNN printre foștii condamnați trimiși pe frontul ucrainean. Timp de luni de zile, Rusia a folosit compania paramilitară privată Wagner pentru a-și consolida ofensiva.Schema a fost inițial negată, însă ulterior a fost recunoscută și chiar promovată în mod deschis de proprietarul companiei, Evgheni Prigojin. Însă cazurile lui Viktor Sevalnev și ale altor deținuți, investigate de CNN, par să arate o nouă strategie: deținuții ar fi fost recrutați în mod direct de Ministerul rus al Apărării.Recent, Prigojin a anunțat că Wagner a încetat să mai recruteze condamnați pentru frontul din Ucraina, fără a oferi mai multe declarații în acest sens. CNN a notat că anul trecut a fost consemnată o scădere bruscă, de 27 de mii de persoane, printre deținuții din sistemul penitenciar rus, fără a fi fost anunțate amnistii care să justifice această evoluție.