Conform datelor centralizate, în Cluj-Napoca există șase imobile considerate cu risc seismic. Toate sunt în centrul istoric al orașului și vorbim numai despre clădiri cu risc mediu spre mic.

Una dintre clădirile simbol din centru municipiului Cluj-Napoca încadrată la risc seismic este situată pe strada Iuliu Maniu nr 2-6. Este vorba de imobilul obținut prin legile retrocedării de așa zisul Status Romano Catolic.

Clădirea este încadrată în clasa a II-a de risc seismic. La parterul clădirii au fost amenajate magazine iar într-o altă latură funcționează un hotel și restaurante.

Clădirea de la numărul 2-6 și precum și cea de vis-a vis au fost ridicate după proiectele arhitectului budapestan Alpar Ignac şi au fost date în folosinţă la finalul anului 1899. Arhitectul a ales stilul eclectic urmând tendinţele acelor vremuri. În acel moment, acestea erau considerate cele mai moderne locuinţe din Cluj. În cadrul acestor lucrări a fost deschisă strada Sfintei Biserici (strada Iuliu Maniu de astăzi), care, până atunci, fusese doar o uliţă.

Tot cu risc seismic figurează ți imobilul de pe Bulevardul Eroilor nr 3. Este vorba de o clădire monument construită în secolul XVIII.

O altă clădire emblematică aflată pe lista cu risc seismic este situată în Piața Matei Corvin nr. 3. Imobilul are la etaj apartamente iar la parter funcționează un restaurant.

Din municipiul Cluj-Napoca au mai fost încadrate în categoria de clădiri cu risc seismic imobilele de pe strada Clinicilor, limitrof cu strada Moților nr 3(clădire de locuit construită în 1840), imobilul de locuințe de pe strada Deak Francisc nr. 9 și imobilul de pe strada IC Brătianu nr 18. Ultimele după imobile sunt încadrate în clasa a III-a de risc.

Și la Turda a fost identificat un imobil cu risc seismic. Este vorba de clădirea de blocul de locuințe de pe Valea Victoriei nur 7B, Bl L140. Din județul Cluj au mai fost încadrate în categoria de clădiri cu risc seismic imobilul de locuințe din comuna Sânpaul, satul Sumurduc nr. 17 și clădirea din satul Măhal nr. 57, comuna Sânmartin.

De asemenea, este expus riscului seismic și corpul III al Castelului Banffy de la Bonțida.

Aici se desfășoară festivalul de muzică Electric Castle, organizat anual, începând cu 2013 (cu excepția anului 2020, când evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus).

Castelul Banffy a fost denumit și Versailles-ul Transilvaniei. A fost construit de o familie pe nume Banffy, din comuna Bonțida, județul Cluj. Inițial, castelul a fost construit într-un stil renascentist, iar modificările ulterioare din secolul al XVIII-lea au fost făcute în stilul baroc și în secolul al XIX-lea, în stil romantic.

Pentru conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația unui cutremur, Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au demarat o campanie națională de informare preventivă denumită „Nu tremur la Cutremur”.