Consiliul Județean Cluj anunță achiziția a încă 25 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din județ. Aceste vehicule vor fi echipate cu facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă și dotate cu tehnologii moderne de siguranță, care ajută șoferii să evite situațiile ce ar putea duce la accidente. Valoarea totală estimată a investiției este de 21.008.403,36 lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 11 octombrie, ora 15:00.
De asemenea, administrația județeană are în desfășurare un alt proiect, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru achiziția a 34 de microbuze școlare electrice, care vor fi distribuite în comunele din județul Cluj.
„Prin intermediul celor două proiecte câștigate, respectiv cel finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și cel finanțat prin fonduri guvernamentale nerambursabile, gestionate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu, vom asigura accesul elevilor din județul Cluj, al celor care provin din zonele rurale, inclusiv mai îndepărtate, izolate sau cu o populație scăzută, la o educație de calitate”, a afirmat Alin Tișe, șeful CJ Cluj.