Ciolacu: Energia se va ieftini în România

0
20

Marcel Ciolacu a afirmat că săptămâna viitoare, cel mai probabil, se va veni cu modificări la Ordonanţa 119 privind energia în Parlament. 

 

”E un fel de semi-reglementare pe energia rămasă nevândută. Şi sper să ne învăţăm lecţia pentru anul 2025, unde avem deja un mecanism funcţional. (…) Am avut o ordonanţă în care au fost 0,8 – 0,68, un leu la IMM-uri, la industria alimentară şi se menţin lucrurile astea. E adevărat, când depăşeai 255 de kilowaţi ne-am trezit că sunt facturi cu 4 lei, sunt facturi între 7 şi 11 lei la marii consumatori, iar cei care vindeau cu 11 lei de fapt o cumpăraseră cu până într-un leu”, a declarat liderul PSD, miercuri seară, la B1 Tv. 

 

El a susţinut că noul mecanism de facturare va intra în vigoare de la 1 ianuarie. 

 

”E legislaţie în vigoare. Acest mecanism va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie. Statul nu are datoria să compenseze specula. Statul are datoria să-şi protejeze producătorii şi să vină cu compensare pe lanţul de distribuţie ş.a.m.d.”, a adăugat Ciolacu. 

 

Conform liderului PSD, va exista un preţ maximal, iar cei care au prevăzute alte tarife în contracte vor trebui să se adapteze preţului maximal care va fi stabilit. 

 

”Nu va fi nicio nebunie, sunt şi preţuri mai mici de 1,3. Nu va fi nicio nebunie, se va veni cu legislaţie secundară care va regla acest lucru. Este normal să fie aşa. Cu alte cuvine, energia se va ieftini în România”, a mai spus Ciolacu. 

 

El s-a arătat convins că, în ceea ce priveşte distribuitorii din acest domeniu, ”rezistă toată lumea, fiindcă câştigă toată lumea”.

 

Ciolacu a spus că ”adevărata soluţie” pentru reducerea preţului la energie este majorarea capacităţilor de producţie la nivel naţional.

 

Liderii coaliţiei de guvernare au ajuns la un consens, miercuri, în ceea ce priveşte plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, au precizat anterior surse politice, pentru News.ro.