În viitor, captarea umidității din ocean, ar putea rezolva problema deficitului de apă, transformând-o pe aceasta în apă potabilă. Cercetătorii americani au realizat un studiu în care au explicat cum ar putea fi posibil un astfel de lucru.
Astfel, Este posibil ca încălzirea oceanelor să ajute, în mod paradoxal, la rezolvarea problemelor deficitului de apă? La această întrebare au găsit răspunsul cercetătorii americani. Ei au dezvoltat un sistem care ar putea recupera vaporii de apă din ocean pentru a-i transforma în apă potabilă. Toate aceste date se regăsesc într-un studiu publicat în revista britanică Nature.
În precizările lor, odată cu accentuarea încălzirii globale, „va trebui să găsim o modalitate de a crește furnizarea de apă dulce deoarece conservarea şi reciclarea apei din surse existente, deși esențiale, nu vor fi suficiente pentru a satisface nevoile umane”.

În opinia sa, „Credem că metoda pe care tocmai am propus-o poate realiza acest lucru la scară largă”, a declarat Praveen Kumar, profesor la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign (UIUC), unul dintre autorii studiului, publicat la 6 decembrie.
În contextul studiului, condus de Praveen Kumar a evaluat 14 locații cu probleme de apă din întreaga lume pentru a determina fezabilitatea unei structuri ipotetice capabile să capteze vaporii de apă de deasupra oceanului și să îi condenseze în apă dulce – și să facă acest lucru într-un mod care va rămâne fezabil în fața schimbărilor climatice continue.

Evaporarea oceanică ar putea servi drept rezervor de apă potabilă
Din cercetările lui și colegilor săi, evaporarea oceanică, favorizată de creșterea mercurului, ar putea servi drept rezervor de apă potabilă.
Concret, în loc să se ridice în atmosferă, aerul saturat cu apă ar fi captat de structuri de extracție, aflate în larg, înainte de a fi condensat şi apoi transportat prin conducte pentru a fi depozitat înainte de a fi redistribuit.
Avantajul procedeului în comparație cu cele ale desalinizării clasice: prin evaporarea și transformarea în gaz, apa mării pierde aproape toată sarea în mod natural – din acest motiv apa de ploaie nu este sărată.

Tratamentul pentru a face apa potrivită pentru consum va necesita, prin urmare, mult mai puțină energie și impact asupra mediului decât metodele existente (saramura, ape uzate încărcate cu metale grele).
Putem ghida destinația apei evaporate din ocean
În opinia oamenilor de știință, parcurile eoliene offshore și panourile solare onshore ar putea fi folosite pentru a alimenta întregul sistem.
Această tehnică reproduce ciclul natural al apei, singura „diferență este că putem ghida destinația apei evaporate din ocean”, a subliniat coautoarea studiului, Francina Dominguez, specialist în atmosferă.
În plan mondial, cercetătorii au declarat că acest studiu deschide ușa pentru investiții noi în infrastructură care pot aborda în mod eficient deficitul global tot mai mare de apă dulce.