Prăbuşirea unei clădiri cu patru etaje din centrul Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa, s-a soldat cu rănirea gravă a cel puţin cinci persoane şi trebuie să fim pregătiţi pentru mai multe victime, a avertizat primarul oraşului, Benoît Payan.„Există suspiciuni puternice că o explozie a provocat prăbuşirea, dar trebuie să fim foarte atenţi la cauze în această etapă”, a afirmat, la rândul său, Christophe Mirmand, prefectul regiunii din sudul Franţei. Gazul poate fi „o posibilă opţiune”, potrivit primarului Marsiliei, , citat de AFP și Agerpres.În momentul exploziei, în jurul orei 00:40 (22:40 GMT), „totul s-a cutremurat, am văzut oameni alergând şi era fum peste tot, clădirea a căzut înspre stradă”, a declarat pentru AFP Aziz, care nu a dorit să-şi spună numele de familie. El a explicat că deţine un magazin de alimente care funcţiona pe timp de noapte pe strada unde clădirea s-a prăbuşit.Operaţiunile de salvare sunt complicate de „un incendiu în dărâmături” care „împiedică trimiterea câinilor şi a echipelor specializate în căutarea eventualelor victime care s-ar afla sub dărâmături”, a declarat primarul, care a adăugat că există posibilitatea ca numărul victimelor să crească.Însă echipele de salvare îşi continuă operaţiunile în zonă, unde au fost desfăşurate resurse semnificative. Întreaga zonă din jurul clădirii este în continuare izolată, iar accesul pe mai multe străzi a fost restricţionat.Mulţi angajaţi din serviciile de salvare – pompieri, poliţie, personal de securitate publică – lucrează din greu, au remarcat jurnaliştii AFP.Membri ai Batalionului Naval de Pompieri din Marsilia nu au reuşit încă să facă un recensământ al persoanelor care s-ar fi putut afla în clădirea prăbuşită, al cărei moloz blochează strada.„Avem o sută de oameni la sol, prioritatea este evident să stingem focul şi să curăţăm molozul pentru a găsi oameni care ar putea fi prinşi sub dărâmături”, a declarat un reprezentant al batalionului.Alte clădiri de pe stradă au fost evacuate ca măsură de siguranţă în acest weekend prelungit de Paşte, iar locatarii au fost găzduiţi în regim de urgenţă la o şcoală, a anunţat prefectul.A fost deschisă deja o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incidentului.În noiembrie 2018, opt persoane au murit în prăbuşirea a două clădiri dintr-un alt cartier din Marsilia. Aceste clădiri se aflau într-o stare gravă de insecuritate, într-un oraş în care 40.000 de oameni locuiesc în mahalale, potrivit ONG-urilor.Dar atât primarul, cât şi prefectul păreau să excludă eventuale probleme de siguranţă la clădirea prăbuşită duminică, într-un cartier cunoscut pentru restaurantele, barurile şi viaţa sa de noapte.Clădirea nu prezenta niciun pericol şi cartierul nu este catalogat ca având locuinţe nesigure, a subliniat prefectul.„Din cunoştinţele mele, nu există probleme speciale cu această clădire. Nu suntem în cazul unei străzi cu locuinţe nesigure”, a afirmat şi primarul.