Cel puțin 25 persoane au murit, printre care trei copii, iar alte 66 au fost rănite într-o explozie care s-a produs, luni seara, la o benzinărie din orașul Makhachkala, din Daghestan, sudul Rusiei.Un incendiu a izbucnit la un atelier de reparații auto amplasat pe marginea drumului unei autostrăzi și a provocat o explozie puternica care sa extins la benzinăria respectivă, au declarat oficiali ruși, potrivit agenției de știri Interfax.Imaginile postate online au arătat o clădire cu un etaj în flăcări, informează Reuters.„E ca într-un război aici”, a spus un martor.Zece dintre persoanele rănite se află în stare critică, a anunțat agenția de presă RIA, citându-l pe ministrul adjunct al Sănătății din Rusia, Vladimir Fisenko.Treisprezece dintre răniți sunt copii, a raportat Interfax, citând autoritățile din Daghestan.Pompierii au avut nevoie de mai mult de trei ore și jumătate pentru a stinge incendiul care s-a extins pe o suprafață de 600 de metri pătrați, a anunțat TASS, care a citat un comunicat emis de serviciul de urgență rus.