Sursă foto: servuscluj.ro

Ediția a XI-a a Zilelor Clujului a unit și mai mult membrii comunității clujene. Cele peste 100 de activități desfășurate în 40 de locuri din oraș au adunat peste 300.000 de participanți în cele 4 zile de festival.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri.

Partenerii oficiali ai festivalului au fost Terapia – O companie Sun Pharma, Arobs și Iulius Mall Cluj-Napoca.

Partenerii principali au inclus Ursus, BCR, Vodafone România, Betfair Romania Development și Emerson.

Alți parteneri importanți au fost Moldovan Carmangerie, Coca-Cola, Alexandrion, Coral Impex, msg systems România, Liberty Residential, Autoworld și Avangarde.

Festivalul, iubit de clujeni, se remarcă prin implicarea întregii comunități în diversele activități propuse, iar orașul este plin de zâmbete, emoții și un optimism contagios. De la spectacolul impresionant cu drone și proiecții video, până la concerte susținute de Andra, Carla’s Dreams și Compact, sau de la activitățile din Parcul Central la cele din bazele sportive, fiecare a avut ceva de făcut în cadrul Zilelor Clujului.

Chiar dacă a plouat, parada Zilelor Clujului a fost mai colorată ca niciodată, iar energia comunității s-a revărsat din nou pe străzile orașului.

Transmisiunile, fotografiile și momentele surprinse în timpul evenimentului sunt disponibile pe paginile de social media ale Zilelor Clujului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.