În data de 3 ianuarie 2023, aurul a atins un record al ultimii jumătăţi de an, apropriindu-se foarte mult de valoare de 1.850 de dolari uncia.
A atins şi un nou maxim al ultimelor şase luni atunci când vine vorba despre tranzacţiile cu aur.
În timpul tranzacţiilor de marţi, 3 ianuarie, preţul aurului a ajuns aproape de valoarea de 1.850 de dolari uncia, înainte de a se retrage către 1.838 dolari uncia, notează jurnaliştii de la CNBC.
Iar, specialiştii sunt de părere că evoluţia ascendentă a metalului preţios va continua în anul 2023.
Saxo Bank: Toate evenimentele de pe piaţă susţin aurul
În ziua de marţi, contractele futures pentru aur din SUA au crescut cu 0,9%, la 1.842,80 dolari uncia.
Astfel, de la începutul lunii noiembrie, preţurile aurului au înregistrat o tendinţă generală de creştere. Totul s-a întâmplat pentru că cererea a fost susţinută, graţie turbulenţelor pieţei, aşteptărilor crescânde de recesiune şi unei serii de achiziţii de aur efectuate de băncile centrale.
În opinia lui Ole Hansen, şeful strategiei pentru mărfuri la Saxo Bank, „În general, anticipăm un 2023 favorabil preţurilor, susţinute de riscurile de recesiune şi de riscurile de evaluare a acţiunilor pe pieţele bursiere, eventualitatea ca dobânzile băncilor centrale să atingă nivelurile maxime, combinată cu perspectiva unui dolar mai slab şi a inflaţiei care nu va reveni la nivelul preconizat de sub 3% până la sfârşitul anului, toate acestea susţinând aurul.”
Aurul ar putea atinge noi recorduri în anul 2023
La acest sens, pare să continue şi dedolarizarea înregistrată de mai multe bănci centrale în anul 2022, atunci când au cumpărat o cantitate record de aur, oferind astfel un plafon soft pentru piaţă.
Astfel, Ole Hansen a mai precizat că evenimentele cheie pentru preţurile aurului ar fi procesele-verbale de miercuri de la cea mai recentă întâlnire a Rezervei Federale din SUA şi raportul de vineri privind locurile de muncă din SUA.
Concret, în luna decembrie a anului trecut, Eric Strand, managerul fondului AuAg ESG Gold Mining ETF, spunea că anul 2023 va aduce un nou maxim istoric pentru aur și începutul unei creșteri, prețul său depășind 2.100 de dolari americani pe uncie.
Aşadar, „Băncile centrale, ca grup, au continuat, de la marea criză financiară, să adauge din ce în ce mai mult aur în rezervele lor, un nou record fiind stabilit pentru [al treilea trimestru din] 2022. Credem că aurul va încheia anul 2023 cu cel puțin 20% mai sus”, spunea atunci Eric Strand.