Deși Mihai Trăistariu a reușit să ajungă unul dintre cei mai populari artiști din România, el mai are încă o dorință, să găsească femeia perfectă alături de care să întemeieze o familie.
Mihai a dat mai multe detalii în cadrul unui interviu despre cum ar trebui să fie viitoarea sa iubită ca să îl determine să-și împartă viața cu ea.
Cerințele cântărețului
Mihai este singur de doi ani de zile, dar nu a încetat niciodată să caute femeia potrivită, cerințele acestuia fiind următoarele:
,,Am tot căutat-o. Vreau o fată simplă, veselă, să fie gospodină, să știe să facă măcar o ciorbă, să vorbească corect gramatical, să aibă un job stabil sau un business propriu, să nu trebuiască să-i dau eu bani de buzunar, eu sunt familist și moștenesc de la părinți, la mama au fost 15 frați, la tatăl meu 10, să avem o familie numeroasă, 5-7 copii, cât se poate, să fie capabilă să-i crească. În rest nu am alte pretenții fizice sau nu știu cum, să fie draguță”, a explicat Mihai Trăistariu.
Artistul a fost destul de nemulțumit de fosta sa parteneră deoarece tânăra de 20 de ani nu avea un venit propriu și îi cerea mereu bani.