Birourile permanente reunite ale Camerei şi Senatului au stabilit, pe 26 aprilie, că votul în plenul reunit pentru şefia ANCOM va fi marţi, 9 mai. Şi-au depus candidaturile pentru conducerea ANCOM fostul social-democrat Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie (USR).

Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile celor doi.

Fostul social-democrat Valeriu Zgonea a afirmat, la audierea în comisiile reunite ale Parlamentului, că a activat în ultimii 5ani la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. El a adăugat că nu mai este om politic de 8 ani.

La rândul său, Mihai Eftimie le-a spus parlamentarilor că este inginer de aviaţie, cu un master în tehnologii spaţiale, rachete, cu experienţă în telecomunicaţii,. El a mai precizat că a fondat o companie în domeniu, în anul 2011 şi s-a ocupat dde consultanţă cu firme din străinătate.

Mandatul actualului şef al ANCOM Vlad Stoica va expira pe 11 mai.

Pe 11 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a decis  să admită apelul formulat de Valeriu Zgonea împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti şi a hotărât achitarea fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru trafic de influenţă. Decizia magistraţilor este definitivă.

În urmă cu doi ani, Valeriu Zgonea a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit în favoarea angajării unei persoane într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.