Camelia Tișe, fostă soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost descoperită decedată în locuința sa.
Camelia Tișe avea 47 de ani și era notar de profesie. Descoperirea a avut loc în dimineața zilei, când a fost găsită fără suflare în casa sa din Cluj-Napoca. Alin Tișe și Camelia au divorțat în 2018, având împreună un copil.
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 08.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a primit o sesizare privind descoperirea unei femei decedate, în vârstă de 47 de ani, într-un imobil din oraș.
Polițiștii, însoțiți de un echipaj medical, au confirmat decesul la locul indicat, inițiind investigații pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs acest tragic eveniment.
Au fost inițiate cercetări sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.