Sursă foto: servuscluj.ro

Un incident de trafic a evoluat într-o altercație fizică cu pumni și picioare. Acest incident a avut loc în după-amiaza de marți, pe strada Ion Creangă din Cluj-Napoca, în proximitatea Institutului Oncologic, și a fost înregistrat de persoanele aflate în zonă. Un martor afirmă că totul a început atunci când un vehicul a lovit în spate un conducător de scuter.

„Se întâmplă pe strada Ion Creangă, un vehicul lovește din spate un motociclist și restul urmărește filmulețul. Chiaracum, 15:30 (marți, 12 septembrie)”, a precizat cel care a filmat bătaia și a postat videoclipul pe rețelele de socializare.

Polița a transmis că a deschis o anchetă în acest caz.

„La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 15.35, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, despre o stare conflictuală produsă între mai multe persoane în zona străzii Republicii, din municipiul Cluj-Napoca. La scurt timp de la sesizare, prin apel 112, s-a transmis faptul că persoanele implicate în conflict au plecat din zona respectivă.

Astfel, având în vedere aspectele sesizate și imaginile apărute în spațiul public, la nivelul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au fost demarate cercetări pentru verificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale”, a declarat IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.