Opoziţia în exil din Belarus susţine că un avion rusesc a fost distrus, duminică, pe un aerodrom de lângă Minsk, în ceea ce a numit „cea mai de succes operaţiune de sabotaj”, de la începutul conflictului din Ucraina.„Partizanii au confirmat succesul unei operaţiuni speciale care vizează aruncarea în aer a unui avion rusesc pe aerodromul Maciulischi, lângă Minsk”, a indicat pe Twitter Franak Viacorka, unul dintre principalii consilieri ai liderului opoziției din Belarus, SvetlanaTihanovskaia.Potrivit acestuia, „doi belaruşi au efectuat operaţiunea” folosind drone. „Au părăsit deja ţara şi sunt în siguranţă”, a adăugat el.El nu a precizat ce tip de aeronavă a fost vizată, dar a precizat că ar avea un cost de330 de milioane de euro. Potrivit presei apropiate opoziţiei, este vorba despre un avion de supraveghere şi comandă Beriev A-50.Belarus, aliat de bază al Rusiei„Sunt mândră de toţi belaruşii care continuă să reziste ocupaţiei hibride ruseşti a Belarusului şi să lupte pentru libertatea Ucrainei”, a declarat Svetlana Tihanovskaia pe Twitter.Potrivit AFP, aceste afirmaţii au fost imposibil de verificat din surse independente şi armata rusă nu a reacţionat imediat.Belarus, singurul aliat european al Moscovei împotriva Kievului, nu participă direct la ofensiva rusă din Ucraina, dar şi-a pus la dispoziţie teritoriul pentru atacul iniţial în urmă cu un an. Moscova foloseşte, de asemenea, aerodromurile din Belarus pentru a lovi Ucraina, potrivit Kievului.Rusia şi Belarus şi-au intensificat exerciţiile militare în ultimele luni, Ucraina spunând că se teme că Minskul va intra în conflict.