Austria își va îndeplini obligațiile care îi revin în calitate de parte la Statutul de la Roma și îl va aresta și extrăda pe președintele rus Vladimir Putin la Curtea Penală Internațională (CPI) dacă acesta va alege să vină în țară.Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe al Austriei ca răspuns la solictarea venită din partea jurnaliștilor de la Ukrinform, potrivit Ukrainska Pravda.„Austria este parte a Statutului de la Roma. Acest lucru înseamnă că Austria, la fel ca toate celelalte părți contractante, este obligată să coopereze cu CPI: mandatele de arestare emise de Curte trebuie executate, iar persoanele căutate de Curte trebuie arestate”, a precizat MAE austriac.Totoodată, Ministerul austriac al Justiției a mai amintit că, în 2019, în cazul președintelui sudanez Omar al-Bashir, Curtea Penală Internațională a stabilit deja că „nici măcar șefii de stat nu au imunitate în fața Curții”.„Nimeni nu este mai presus de lege, ceea ce înseamnă în mod specific că fiecare crimă ar trebui să fie investigată pe deplin. Nu ar trebui să existe impunitate”, a precizat instituția de stat.Săptămâna trecută, Camera preliminară II a Curții Penale Internaționale a emis, la 17 martie, un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, având în vedere situația din Ucraina.Secretarul de stat american Antony Blinken consideră că statele europene semnatare ale Statutului de la Roma ar trebui să execute mandatul de arestare a lui Putin și să îl predea Curții Penale Internaționale.Ungaria nu îl va aresta pe PutinÎn același timp, Ungaria, care este semnatară a acordului, a declarat că nu va face acest lucru. Fiind întrebat dacă Vladimir Putin ar fi arestat în cazul în care acesta intră în Ungaria, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a spus că Statutul de la Roma nu a fost promulgat în Ungaria. „Ne putem referi la legislaţia ungară şi pe baza acesteia noi nu îl putem aresta pe preşedintele rus… întrucât statutul CPI nu a fost promulgat în Ungaria”, a explicat Gulyas.Fiind întrebat dacă Vladimir Putin ar fi arestat în cazul în care acesta intră în Ungaria, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a spus că Statutul de la Roma nu a fost promulgat în Ungaria. „Ne putem referi la legislaţia ungară şi pe baza acesteia noi nu îl putem aresta pe preşedintele rus… întrucât statutul CPI nu a fost promulgat în Ungaria”, a explicat Gulyas.El a precizat că guvernul ungar „nu şi-a definitivat o poziţie” cu privire la mandatul de arestare emis pe numele lui Vladimir Putin. „Aceste decizii nu sunt cele mai fericite întrucât ele duc lucrurile către escaladare şi nu către pace, aceasta este opinia mea personală, subiectivă”, a adăugat demnitarul ungar.Germania a salutat decizia CPIMai mult, Germania a anunțat, la rându-i, că îl va aresta pe președintele Rusiei dacă acesta va intra pe teritoriul german și dacă Curtea Penală Internațională va cere statelor semnatare executarea legii, a declarat ministrul german al Justiției, Marco Buschmannț.„Mă aştept ca CPI să abordeze rapid Interpolul şi statele contractante şi să le ceară aplicarea (mandatului/legii – n.red.)”, a spus Buschmann, potrivit cotidianului Bild.Pe 17 martie, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului care supraveghează deportările forțate ale copiilor ucraineni. Putin este al treilea lider de stat în exercițiu căruia i s-a emis un mandat de arestare al CPI, după Omar al-Bashir din Sudan și Muammar Gaddafi din Libia.